Primele asezari umane din zona Sibiului dateaza din paleolitic, iar prima atestare documentara a localitatii apare într-un document emis în secolul al XII-lea de Papa Celestin al III-lea. La finele secolului al XII-lea se ridica prima incinta de aparare a asezarii. Primele locuinte s-au construit în lungul actualelor strazi Faurului si 9 Mai. În acelasi timp, pe platoul de sus s-a construit o bazilica romanica (astazi disparuta) . Pe la începutul secolului al XIII-lea, pare sa fi avut loc si fortificarea platoului de sus, în jurul bazilicii si, de asemenea, extinderea perimetrului localitatii.
Dupa emiterea Bulei de Aur, prin care locuitorilor Sibiului (sasi) le erau confirmate privilegiile economice si administrative, dezvoltarea asezarii a luat avânt, ceea ce a dus la amplificarea sistemului de aparare care, astfel, a ajuns sa înglobeze actuala Piata Mica. Noii incinte fortificate îi apartin doua turnuri de aparare, pastrate pâna astazi: Turnul Aurarilor si Turnul Sfatului.
Ca urmare a primei invazii a tatarilor, orasul va fi înconjurat de a treia linie de aparare. Cele 12 turnuri, amplasate de-a lungul zidurilor au fost prevazute cu deschizaturi care permiteau apararea cu ajutorul arcurilor sau a armelor de foc, dar si aruncarea asupra atacatorilor cu pietre, apa clocotita ori smoala fierbinte. Paza fortificatiilor revenea tuturor cetatenilor majori, iar turnurile erau lasate în grija câte unei bresle.
În interiorul noii centurii un loc de cinste îl ocupau Piata Mare, Piata Mica, Turnul Sfatului si Casa Sfatului. Piata Mare era destinata târgurilor, diferitelor reuniuni publice, festivitatilor, demonstratiilor militare si, pentru o perioada de timp, executiilor publice. Piata Mica era folosita pentru depozitarea proviziilor necesare orasului în caz de asediu. Apa era adusa cu ajutorul unui apeduct din pârâul Dumbrava.
Cresterea amenintarii turcesti a impus extinderea fortificatiilor si asupra Orasului de Jos. Apar astfel cele patru porti, aparate de cele mai puternice bresle. De asemennea, apa Cibinului si canalele Stezii si Morilor erau amenajate astfel încât, la nevoie, se puteau crea (prin deversari controlate) o serie de lacuri în fata fortificatiilor.
La finalul acestor transformari, cetatea Sibiului era considerata cea mai puternica din Transilvania, iar Papa Eugeniu al IV-lea a numit Sibiul “bastion al crestinatatii”. Totusi, perfectionarea armelor de foc a facut ca sistemul defensiv sibian sa devina, cu timpul ineficace. Prin urmare, fortificatiile orasului au fost completate cu rondele de artilerie (Turnul Gros) la care se adauga alte patru bastioane, dupa model italian. Alte fortificatii au fost construite cu scopul de a întari partea de sud-est a orasului (bastionul Haller) sau portile Cisnadiei, Turnului si Ocnei. Ultimul bastion construit a fost cel al mercenarilor (Soldisch) . Pentru multe dintre glorioasele fortificatii ale Sibiului, secolul al XIX-lea se va dovedi a fi unul de existenta; din ratiuni în primul rând edilitare, turnurile, zidurile de aparare si bastioanele au fost demolate-cu exceptia a doua, Haller si Soldisch, care pot fi admirate si astazi.
Acasa 
Ultimele imagini 
